Muzeul Ținutului Cahul

Explorând patrimoniul, îmbrățișăm identitatea noastră.

Ne bucurăm să vă întâmpinăm pe pagina web a uneia dintre instituțiile culturale de valoare din raionul Cahul.

Prin intermediul acestei pagini web, dorim să vă invităm să porniți într-o incursiune prin istoria și cultura bogată a regiunii noastre. Dorim să vă trezim interesul față de istoricul muzeului, să vă prezentăm variatele noastre exponate și să vă ținem la curent cu lansările expozițiilor noi și cu organizarea evenimentelor la muzeu. Înainte de a vizita expozițiile noastre din edificiul construit în mijlocul secolului al XIX-lea, vă invităm să explorați o mică parte din cele peste 38.000 de exponate care am reușit să le prezentăm în formă digitală.

Cu o colecție diversă de exponate istorice, care acoperă întreaga gamă a evoluției umane, de la preistorie până în prezent, ne mândrim să oferim o privire captivantă asupra moștenirii culturale a Cahulului.

Expozițiile active

ale Muzeului Ținutului Cahul

Vezi toate

În incinta muzeului te invităm într-o călătorie prin istoria și tradițiile noastre, prin spațiile amenajate cu expozițiile dedicate artei, naturii, istoriei umane și patrimoniului Ținutului Cahul. În fiecare colțișor al muzeului, vei găsi povești și artefacte care te vor inspira și te vor conecta cu rădăcinile noastre istorice și culturale. Colecția bogată ce cuprinde zeci de mii de exponate din patrimoniul muzeului le permite muzeologii noștri să mențină expozițiile permanente și să selecteze piese de valoare pentru a crea expoziții tematice captivante.

Vezi toate

Istoria ținutului: Șcheia – Frumoasa Cahul

Descoperă piese din istoria orașului Cahul în expoziția „Șcheia, Frumoasa, Cahul”, găzduită în sala nr. 4 și inaugurată solemn la 12 septembrie 2019. Aici, 167 de obiecte din patrimoniul muzeal, inclusiv 123 din fondul de bază și 26 din fondul auxiliar și 18 fără număr de inventariere, își așteaptă cu nerăbdare să fie descoperite și […]

Perioada: Expoziție permanentă
Exponate: 167

Evoluția umană din paleolitic până la epoca medievală

Explorează parcursul fascinant al evoluției umane, de la epoca paleolitică până la apogeul epocii medievale, în cadrul expoziției noastre tematice. Pasul inițial în această călătorie în timp îl facem în „Istoria Antică”, în sala nr. 3, unde peste 310 obiecte muzeale așteaptă să dezvăluie secretele trecutului. Cu 278 de artefacte din fondul de bază, 31 […]

Perioada: Expoziție permanentă
Exponate: 310

Gospodăria țăranului basarabean

O incursiune în timp la Expoziția Complexului Etnografic, unde fiecare obiect spune o poveste despre viața și cultura poporului român. Cu peste 270 de artefacte din fondul de bază și 8 piese din fondul auxiliar, te vei întâlni cu istoria într-o formă autentică și captivantă. Vizitând expoziția și scenele amenajate pas cu pas, vei călători […]

Perioada: Expoziție permanentă
Exponate: 278

Fauna din sudul Moldovei

Incursiune în lumea vieții sălbatice din această regiune a Moldovei.

Perioada: Expoziție permanentă
Exponate: 32

Colecțiile online
de exponate

ale Muzeului Ținutului Cahul

Echipa noastră, formată din colaboratorii Muzeului Ținutului Cahul și specialiști din industriile creative în anul 2023 a început procesul valoros de digitalizare a exponatelor, permițându-ne să documentăm și să prezentăm online informații despre acestea. Vă invităm invităm să explorați colecțiile noastre variate, care cuprind piese din diferite perioade istorice și domenii, de la natură, artă, etnografie, la tehnologie. Eforturile continue de cercetare și documentare ale muzeologilor muzeului asigură o prezentare captivantă a istoriei, caracteristicilor și provenienței fiecărui obiect expus.

Orarul

de funcționare

Luni - vineri:

08:00 - 17:00, pauză 12:00 - 13:00

Duminică:

08:00 - 16:30, pauză 12:30 - 13:00

Sâmbătă:

zi liberă

Programează o vizită

Dacă faci cale lungă în vizită la Cahul te îndemnăm să vizitezi și muzeul nostru, informeză-ne din timp despre vizita planificată ca să te informăm despre expozițiile, evenimentele care le desfășurăm și să îți rezervăm bilete sau ghidaj.

Apelează-ne la numărul de telefon: 0-299-21471

Sau expediază-ne un email la: vizite@muzeulcahul.md

Amplasarea muzeului

Suntem localizați în proximitatea parcului Central

str. Lev Tolstoi 4, or.Cahul
Creează traseul de acces

Bilete

și alte servicii

Procură bilete online

Pentru a vă bucura de o vizită la muzeu, vă rugăm să achiziționați bilete. Acest lucru poate fi realizat în incinta muzeului, plătind cu numerar sau cu cardul bancar pentru bilete și ghidaj. Alternativ, puteți achiziționa bilete electronice direct de pe site-ul nostru, pe care le puteți prezenta tipărite sau pe telefonul mobil atunci când ajungeți la muzeu. Agențiile de turism sau companiile cu grupuri de mai mulți vizitatori pot alege opțiunea de procurare într-o singură operațiune a unui număr mare de bilete achitând cu cardul sau prin transfer bancar. Așteptăm cu nerăbdare să vă avem în ospeție!

Procură bilete online

Acces în Muzeu

Adulți - 30 MDL
Studeți, pensionari - 20 MDL
Elevi - 10 MDL

Ghidaj

Adulți - 100 MDL
Studeți, pensionari - 80 MDL
Elevi - 80 MDL

Acces gratuit

Copiii preșcolari
Membrii ICOM și ICOMOS

Ghidaj interactiv

La Muzeul Ținutului Cahul, suntem încântați să vă oferim o experiență modernă și interactivă!

Vă invităm să descoperiți exponatele noastre folosind telefoanele mobile și sistemul nostru digital de ghidare și informare. Este o modalitate minunată de a vă bucura de vizită într-un mod captivant, în timp ce explorați istoria exponatelor, ascultați descrieri audio și studiați fotografiile sau înregistrările video.

Iată cum funcționează:

  1. Identificați un exponat cu cod QR
  2. Deschideți aplicația Cameră sau QR code Scaner (Android / iOS)
  3. Scanați codul și apăsați link-ul de
    încărcare a informațiilor

Evenimente

Muzeul Ținutului Cahul este mai mult decât o simplă colecție de exponate - este un loc al întâlnirii și al descoperirii continue. Aici, desfășurăm evenimentele desfășurate dau viață patrimoniului nostru bogat și îi invităm pe vizitatori să exploreze istoria, cultura și tradițiile noastre.

Vezi toate evenimentele

Lecția de istorie la muzeu – ”Cum firul de in a devenit cămașă”

Lecție publică

Data: 27 mai - 31 mai 2024
Preț bilet: 5 lei - 20 lei

Lansarea Ghidului Expoziției de Natură a Muzeului Ținutului Cahul

Prezentare publică

Data: 25 octombrie 2024
Preț bilet: Gratuit

Ziua internațională a muzeelor – ziua ușilor deschise

Vizitarea expozițiilor permanente

Data: 18 mai 2024
Preț bilet: Intrare liberă

Lecție publică: File din istoria Cahuluilui. Monumentul lui Ioan Vodă cel Viteaz

Lecție publică

Data: 10 iunie 2024
Preț bilet: 30 lei

Expoziția de icoane bisericești

Vizitarea expozițiilor permanente

Data: 12 iulie 2024 -13 iulie 2024
Preț bilet: 5-20 lei

Servicii

Specialiștii muzeului sunt disponibili să ofere asistență, expertiză și să contribui la activități din domeniul cultural, științific, artistic, iată câteva din serviciile care le putem pune la dispoziție în cazul solicitărilor:

  • Punerea la dispoziție a exponatelor pentru fotografiere sau filmare
  • Împrumutarea / închirierea pieselor muzeale
  • Xerocopierea sau scanarea documentelor muzeistice
  • Efectuarea filmărilor în incinta muzeului
  • Organizarea evenimentelor culturale în muzeu sau în curtea acestuia
  • Derularea prezentărilor publice, a lecțiilor și a altor manifestări
  • Utilizarea echipamentelor profesioniste de fotografiere, înregistrare audio sau filmare din dotarea muzeului
  • Utilizarea proiectoarelor digitale pentru prezentări sau afișări de materiale media
  • Servicii de biletare electronică sau fizică pentru participanții la evenimente
Vezi toate serviciile și condițiile de prestare