Bursucul

Colecție:
Natură

Parametri

  • Identificator:
    Nat-85; FB-7412
  • Documente de evidență:
    Act nr.850 din 29.09.1969
  • Donator:
    V. Ufnarovschi

Descriere

Piesa este naturalizată în picioare, în poziție statică; cap/privire ușor orientată spre stânga. Bursucul are lungimea corpului 65 cm și coada 15 cm, botul alungit și dungi albicioase care merg de la bot spre coadă, urechi mici rotunjite și labe mari. Culoarea blănii este brun-cenușie cu nuanță argintie, la atingere este aspră și deasă.

  • Tip: Bursuc sau viezurele
  • Specie: Meles meles

Caracteristicile:

Mamifer omnivor de dimensiuni medii. Trăieşte aproape tot timpul în vizuină, mai puţin noaptea, când îşi procură hrana. Se hrănește cu fructe, semințe, larve, gasteropode, ouă (furate din cuiburile păsărilor ce cuibăresc la sol). Are foarte dezvoltat auzul, însă simţul este slab. Glasul bursucului este un mârâit puternic. Mormăie și pufăie când este atacat, plânge (țipă) când este prins. Sunt monogami. Masculul trăiește izolat, căutând femela doar în perioada de împerechere. Primăvara se nasc 2-6 pui, atingând vârsta de 3 luni ei încep să se hrănească de-sine-stătător. Bursucul petrece mare parte din iarnă într-o stare de somnolență. Dormitează de regulă de pe la sfârșitul lui noiembrie și până pe la începutul lunii martie. Trăiesc bursucii de obicei 10-12 ani. În captivitate – până la 16 ani. Este prezent pe numeroase continente, de la America de Nord, la Asia, Africa, Europa. În ţara noastră bursucul populează regiunile păduroase. Bursucul este inclus în Cartea Roșie Internațională.

Curiozități:

Este considerat un animal curajos, deosebit de curat și foarte inteligent, inteligență ce se remarcă și prin modul de construire a vizuinelor, care sunt atent compartimentate, cu galerii foarte lungi de până la 8 metri și totodată, extrem de curate. Vulpea profită de mania bursucului pentru curățenie și pentru a-i fura viziuna, urinează la intrare, astfel ca bursucul nesuportând mirosul puternic al acesteia, își părăsește casa.
La aprovizionare participă de obicei mai mulţi bursuci. Unul mai în vârstă se culcă pe spate cu picioarele ridicate sus. Ceilalţi bursuci încarcă „remorca” cu porumb sau struguri. Apoi, ceilalţi bursuci îl târăsc pe jos până la vizuină unde descarcă „remorca”.
Bursucul produce pagube însemnate în terenurile populate cu fazani şi potârnichi.

În unele regiuni în medicină este folosită grăsimea de bursuc.
Pentru om contactul cu acest animal este periculos din punct de vedere al sănătății (sunt purtători de rabie, tuberculoza bovinelor ș.a., care pot fi transmise atât omului cât și animalelor domestice). În țările europene dezvoltate are loc vaccinarea contra rabiei în condiții naturale.

Parametri

  • Identificator:
    Nat-85; FB-7412
  • Documente de evidență:
    Act nr.850 din 29.09.1969
  • Donator:
    V. Ufnarovschi