Istorie

În secolele XVIII-XIX, fiarele de călcat semănau cu sobe mici cu mâner de lemn, în interiorul cărora se punea cărbune fierbinte. Stratul gros de fontă se încălzea rapid și uniform, și se răcea foarte lent. Fiarele erau prevăzute cu găuri speciale pe părțile laterale pentru a crește tracțiunea și a menține temperatura. Când cărbunele se răcea, trebuia de suflat în găuri sau de fluturat ușor fierul în aer. Pe lângă menținerea cărbunilor fierbinți pe tot parcursul procesului, era imposibil să se regleze temperatura de suprafață a fierului de călcat. Cu toate acestea, un fier de cărbune din fontă era un semn de bogăție și prosperitate în casă și ocupa un loc proeminent lângă samovar. Era scump, iar mama își păstra fierul de călcat pentru a-l transmite fiicei sale ca moștenire. Fiarele de călcat au fost nu un moft dar o necesitate. Au avut un rol important nu doar pentru a îmbunătăți aspectul hainelor dar și pentru a combate răspândirea infecțiilor purtate de păduchii care se ascundeau în pliurile și cusăturile hainelor.