Ordinul Gloria maternității
Parametri
-
Identificator:
Med-513; FB-13261 -
Documente de evidență:
Act nr.31 din 2010 -
Donator:
Dumitru Palea, Cahul -
Țara/atelier:
URSS, curtea monetară de la Moscova -
Dimensiuni:
Î-3,6 cm, LĂ-2,9 cm, GR-21,41±1,50 g -
Material/tehnică:
argint 19,788±1,388 g; turnare
Descriere
Piesa este realizată din argint și este un oval convex. În partea superioară a ordinului se află un drapel fluturând, acoperit cu smalț bleumarin, cu o inscripție pe el în limba rusă în trei rânduri: [Материнская слава II] (Gloria Maternității II) – denumirea și gradul ordinului. Sub drapel – un scut acoperit cu smalț alb, cu inscripția în rusă cu majuscule: [СССР] (URSS) – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. În partea superioară a scutului – steaua roșie cu cinci colțuri (lipsește). În partea inferioară a scutului sunt suprapuse simbolurile Partidului Comunist de atunci – secera și ciocanul. În partea stângă a ordinului – silueta mamei cu copilul în brațe, la picioarele mamei – trandafiri.
Inscripția de pe ordin este aurită.
Cu ajutorul unui ochi și a unui inel ovalul ordinului este prins de un bloc metalic în formă de fundă, acoperită cu smalț de culoare albastră și o dungă de culoare albă. Pe revers, panglica este dotată cu o agrafă metalică pentru prinderea de haină.
Istorie
Ordinul a fost instituit prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 iulie 1944 pentru mamele care au născut sau crescut 7-9 copii. Autorul proiectului – Artistul Emerit, I. Dubasov.
Avea trei clase: mamele care au născut și crescut 7 copii erau decorate cu Ordinul de clasa a III-a; pentru 8 copii – clasa a II-a; pentru 9 copii – clasa I. Ordinul se purta pe partea stângă a pieptului și, dacă destinatarul avea alte ordine și medalii, era poziționat deasupra acestora.
Parametri
-
Identificator:
Med-513; FB-13261 -
Documente de evidență:
Act nr.31 din 2010 -
Donator:
Dumitru Palea, Cahul -
Țara/atelier:
URSS, curtea monetară de la Moscova -
Dimensiuni:
Î-3,6 cm, LĂ-2,9 cm, GR-21,41±1,50 g -
Material/tehnică:
argint 19,788±1,388 g; turnare