Triodion – carte bisericească

Datare:
1798
Colecție:
Cărți

Parametri

  • Identificator:
    C-125; FB-13582
  • Documente de evidență:
    Act nr.4 din 2013
  • Donator:
    Sofia Maftei, s.Gotești
  • Țara/atelier:
    București, Tipografia Sfintei Mitropolii
  • Dimensiuni:
    22x29,8x6,5 cm
  • Material/tehnică:
    hârtie, lemn, piele, metal

Descriere

Triodul sau Triodionul este una din principalele cărţi de strană în cultul ortodox ce a avut de-a lungul timpului o largă circulaţie în tot spaţiul românesc, indispensabilă în timpul Postului Mare. Cuprinde textul cântărilor şi tipicul slujbelor divine din cele zece săptămâni dinaintea Duminicii Învierii Domnului, începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului.

Titlul derivă din însăşi structura cărţii, respectiv a canonului imnografic compus din trei cântări, ode liturgice ce se cântă în timpul slujbei Utreniei. Textul este structurat în două părţi distincte, tipicul şi imnografia care are în plus lecturi biblice şi patristice.

Cartea este împodobită cu cadre de foaie de titlu, ilustraţii, frontispicii, steme şi alte elemente (litere şi ornamente tipografice) gravate cu precădere în lemn. Pe reversal foii de titlu, este imaginea (8×8 cm) Stemei Țării Românești în perioada domniei lui Constantin Hangerli Voievod.

Între gravorii în lemn lucrările cărora se regăsesc în cartea data se află: Grigorie Ieromonah, Gheorghie Dim.Tipograful și Schimonah. Ilustraţiile şi frontispiciile lui Grigorie Ieromonah sunt semnate și datate cu anul 1768.

Cartea are 474 de file numerotate și 6 nenumerotate. Foaia de titlu are cadru.

Tipar negru și roșu, pe hârtie filigranată, text imprimat pe 2 coloane cu 40 de rânduri în coloană, litera de rând mare și caligrafiată, pentru evidențierea colontitlurilor (dar și a primului rând al fiecărei cetenii), epilogul, colofonul, finalul ornamentat, al Triodului.

Coperțile sunt din lemn, legate în piele, cu trei nervuri profilate, și ornamente vegetale incizate, pe prima copertă – icoana Mântuitorului; cu două cheotori din piele și metal (una lipsă). Pe coperta a doua text scris cu creionul în limba română.

Editor: Dositei, mitropolitul Ugrovlahiei.

Tipografi: Dimitrie Mihailovici, Gheorghie sân Dimitrie Tip. Râm (Tipografia Râmnic).

Prefațator: Grigorie Arhimandrit

Gravori: Grigorie Ieromonah, Gheorghie Tipograful; Schimonah ș.a.

Istorie

Cartea a fost achiziționată de la biserica ”Sf. Petru și Pavel” din satul Gotești (r.Cantemir).

Parametri

  • Identificator:
    C-125; FB-13582
  • Documente de evidență:
    Act nr.4 din 2013
  • Donator:
    Sofia Maftei, s.Gotești
  • Țara/atelier:
    București, Tipografia Sfintei Mitropolii
  • Dimensiuni:
    22x29,8x6,5 cm
  • Material/tehnică:
    hârtie, lemn, piele, metal

Galerie poze: