Istorie

Obiectul face parte dintr-un grup de vase ceramice care au fost găsite în anul 1964 într-un mormânt din partea de nord-vest a satul Moscovei, r.Cahul, la cca 62,5 m de drumul central Cahul-Moscovei.

Sarmații au existat din secolul al V-lea î.Hr. și până în secolul al IV-lea p.Hr. Acest popor migrator are origine iraniană, fiind înrudit, cu cel scit.

La apogeul extinderii teritoriale au ocupat stepele dintre Volga, Caucaz și gurile Dunării. Triburi izolate de sarmaţi apar în sec.II-III p.Hr. şi în Dacia: iazigii – între Dunăre şi Tisa, şi roxolanii – în zona Moldovei.

Din pricina faptului că locuințele sarmaților erau realizate din material textil, de tip cort, urme casnice de locuire sedentară a acestei populații nu au fost descoperite. Prezenţa sarmaţilor este atestată de morminte. Mormintele lor apar izolat, ori în grupuri mici de familie. Cea mai mare parte a inventarului arheologic sarmatic provine din morminte și constă în ceramică, vase de sticlă, obiecte de uz casnic (fusaiole, fragmente de țesătură), obiecte de podoabă, clopoței de bronz, piese de harnașament, dar și arme (pumnale și săbii). Ritul funerar practicat de sarmați era cel al înhumării. Morţii erau înhumaţi în gropi ovale, dreptunghiulare, cu nişe, movile, cu picioarele întinse sau ridicate; înmormântări în perechi. Alături de defunct se puneau: vase, podoabe, arme sau cai. Nu s-au găsit monede.

Sarmaţii impresionau prin modul lor specific de luptă, ei luptau călare, fără scuturi, aveau armuri de fier din cap până-n picioare şi mânuiau o sabie lungă cu amândouă mâinile.

Sarmații sunt menționați în istorie până la nivelul anilor 332-338, atunci când intră în conflict cu goții, ulterior cu geto-dacii, care, de altfel, îi și înfrâng, ultimele grupuri sarmatice fiind asimilate de autohtoni.